Monitorizare GPS flote auto

Ne puteți contacta: +373 22 931414 / +373 680 40494


Informații generale despre monitorizarea GPS


Procesul tehnic


Avantaje


Principiul de funcționare al sistemului de monitorizare prin satelit este următorul: obiectul monitorizat este echipat cu un dispozitiv (GPS tracker), care prin satelit determină poziția curentă, viteza și direcția de deplasare.

Dacă obiectul monitorizat suportă (automobil), la dispozitiv se pot conecta senzori suplimentari pentru a monitoriza o serie de alți parametri: nivelul de combustibil, turația motorului, temperatura lichidului de răcire, buton de panică, microfon extern, cameră video șamd.

Datele care sunt capturate de tracker sunt stocate în memoria aparatului și la intervale de timp predefinite se transmit prin GPRS la server. Aceste date se pot vedea în aplicație si pe baza lor se pot genera analize, rapoarte, notificări.

Monitorizarea prin GPS oferă utilizatorilor o serie de avantaje majore, fie ei clienți persoane fizice sau juridice, folosesc serviciile auto, sau persoane. Dintre avantaje putem aminti:

  • securitate - știi întotdeauna unde este mașina ta iar în caz de furt o recuperezi în timp foarte scurt
  • siguranță - acum poți fi liniștit când îți lași copilul seara la plimbare iar cățelul ce a scăpat din supraveghere va putea fi găsit rapid.
  • calitatea serviciilor - șoferii vor ajunge la timp pentru executarea lucrărilor iar durata curselor se va reduce
  • scaderea costurilor – prin economisirea de carburant (lunar se pot economisi 30 – 50 € din cheltuielile pentru combustibil la un vehicul) și reducerea uzurii vehiculelor și a costurilor de intretinere prin respectarea regimului optim de functionare al acestora.

Glosar de termeni


 
GPS (Sistemul de poziționare globală) este un sistem de navigație prin satelit care oferă locația și informațiireferitor la timp în toate condițiile meteorologice, oriunde pe sau în apropierea Pământului în condițiile în care există o linie liberă de vedere a patru sau mai mulți sateliți GPS.  Sistemul oferă capabilități diverse pentru utilizări militare, civile și comerciale din întreaga lume. Acesta este menținut de către guvernul Statelor Unite și este accesibil gratuit pentru oricine cu un receptor GPS.
 
GSM (Sistem Global pentru Comunicații Mobile) este standardul de telefonie mobilă (celulară) cel mai răspândit din lume, precum și numele rețelei de telefonie respective.
 
Geozone sau zone geografice - sunt anumite zone de pe hartă care au însemnatate pentru client. Ele pot fi de forme diferite: linii (spre exemplu o anumită stradă),  poligon (spre exemplu orice oraș, uzină, parcare) sau cerc. Geozonele sunt concepute pentru a controla mișcarea obiectelor în aceste regiuni.
GPS Tracker (unitate de urmărire GPS) - este un dispozitiv care utilizează sistemul de poziționare globală (GPS) pentru a determina locația exactă a unui vehicul, persoană, sau alte active la care este atașat.  Dispozitivul înregistrează poziția activului la intervale regulate și le transmite la serverul de monitorizare, unde datele pot fi prelucrate și vizualizate.
 
GLONASS - un sistem de navigație prin satelit (sau sistem de poziționare globală prin satelit), început de fosta Uniune Sovietică și continuat în prezent de Rusia. Este o alternativă la sistemul american GPS și la cel al Uniunii Europene, Galileo (aflat în construcție).
 
POI (Punct de interes sau Obiective turistice) - Locul pe o hartă ce reprezintă interes pentru client și necesită o atenție specială. La POI pot fi atașate imagini, fotografii, informații și comentarii. Cu ajutorul punctelor de interes puteți îmbogăți vizual harta, subliniind locuri importante pe ea.

 

Întrebări frecvente


Vizitați secțiunea întrebări frecvente, acolo veți pute găsi răspuns la multe din întrebarile pe care le aveți. Dacă nu găsiți ceea ca e vă interesează, nu ezitați să ne contactați.